Ancorare

Contextele mă obligă să mă bazez pe forțele proprii. Și trebuie să îmi fac niște calcule. Simt un maxim de eliminare a frânelor, simt să fac ceva pe plan personal, simt acest imbold .

Pot acționa sau să mă retrag dintr-o poveste, ce mă reprezintă cu adevărat? Deciziile sunt îndrăznețe cam neancorate în prezent. Simt să acționez, oricum. Pașii mărunți ar fi de dorit însă nu rezonez cu asta. Atâtea versiuni ale acțiunilor pe care le voi face…

De ceva timp pierd coerentă, fluiditate, siguranță si prezență fiind într-un parteneriat pe care de la început l-am simțit împovărător. Pe parcurs s-a adeverit că au fost frâne și sincope,iar câștigul material nu a susținut deloc ancorarea în acel loc. Emoția și experiența câștigată însă ,da. Au fost mici compensații pentru niște mari pierderi. Am sesizat unde am slăbiciuni și asta-i o mare compensație. Însă am pierdut energie , sănătate și asta-i o mare pierdere. M-am mobilizat și nu am fost susținută în obiectivele mele,și de aici am mai învățat ceva. Nu vreau să ajung disfuncțională sau supusă unui sistem care nu vede că lucrurile pe care le aplică s-au perimat. Și ce este cu mine de susțin aceste situații care-mi creează dependență?

M-am gândit , dacă eu îmi trăiesc plenar viața pot afecta pe cei din jur ?Obiectivele mele sunt REALE? Creierul , modul pragmatic cum îți aduce argumente, îți dă explicații, încearcă prin toate mijloacele să te convingă să faci cum zice el și de cele mai multe ori face asta încercând să te sperie, enumerându-ți ce riscuri îți asumi făcând acel lucru și ce pericole te pândesc …Ușor devii dependentă de acest antrenament pe care-l face mintea cu tine. Nu vreau sa pierd pe mana mea.

Vremurile s-au schimbat ,nu ar mai trebui să se meargă înainte cu frică , viclenii, neadevăruri,intimidare, subordonare. Ne punem viata la bataie. Asumarea un cuvânt mare și greu. Des se solicită. Rar se mai găsește.