Cum simțim

Fascinație, atracție, iubire,putere,anduranță,obligații,validare, așteptări, atașamente,griji,frici,lene,traume,negare..

Păi dacă mă simt mai bun decât ceilalți mă numesc infatuat.Dacă mi se pare celălalt mai bun îl valorizez și am de învățat de la el. Iar dacă mă consider prost derapez în victimizare.Să nu-mi mai asum niciun risc ar fi o idee bună?Nu desigur!Cel mai mare risc este să nu îți asumi niciun risc și să nu trăiești această viață.

Dacă nu ne creăm propria lume ne abandonăm lumii celorlați cu ușurință.Sau este egal cu a dori validare externă fără a avea validare internă, făcându-mă dependentă de oamenii din exterior și fără laude să nu pot trăi. Nu te poți nici deconecta de la ce-i în exterior ptr. că așa învățăm de la cei din jur despre percepția lor despre noi.Percepția altora însă nu-mi dictează validarea mea.

Starea de armonie ar fi de dorit. Iar cei dimprejur vor sesiza că ești în echilibru. Iar simpla ta prezența v-a ajuta mult tuturor. Balansul între lumina și întuneric. Pendulul, prezent în viața noastră. Devino conștient de sensul vieții tale și bucură-te când oferi și altora ceva. Un proverb tibetan spune : „Fă-ți bine ție, fără să faci rău altora și fă bine altora, fără să-ți faci rău ție.”

Nu încălca limitele celuilalt alfel vei suferi și te vei trezi că te intristezi când alții îți vor anula alegerile. Arată recunoștință celui care îți arată limitele sale,asta ne-înseamnănd că trebuie tolerat un comportament violent. Permisivitatea fără limite arată că ești lipsit de stimă de sine.Pune limite când acorzi cuiva ajutorul, alfel vei fi bagatelizat, vor considera că merită fără efort ceea ce îi oferi cu ușurință. Vei ajunge să ii stimulezi și întreține un comportament care mai apoi te va întrista. Dăruiește necondiționat ,fără așteptări, te ferește de întunericul celuilalt și al tău.

Grija de multe …” Priviţi cu atenţie în interiorul vostru. Sub agitaţia de mişcări ale minţii şi ale voinţei, veţi distinge înlăuntrul vostru o neîncetată grijă de chivernisire a traiului, care ne roade sufletul necontenit, ca un vierme, şi care îl poartă pe nevoitor de la o lucrare la alta, împingându-l mereu înainte, din pricina nemulţumirii cu tot ce are; tot ea, atunci când nevoitorul produce un lucru, îi închipuie mereu sute de alte lucruri, în aparenţă foarte importante. Din primul moment după trezire, sufletul este asaltat de griji, care nu ne lasă nici să şedem locului, nici să stăm de vorba cu cineva cum se cuvine, nici măcar să mâncăm în linişte, până când nu ne doboară osteniţi la odihnă, în noaptea adâncă – odihnă, la rândul ei, tulburată de vise pline de griji. Această boala se numeşte grija de multe, ea mănâncă sufletul, ca rugina fierul.” – Sf. Teofan Zăvorâtul – Sfaturi înțelepte