Aș vrea să povestesc despre manipulările des întâlnite între parteneri. Din câte am văzut eu. Și din păcate despre cum să trăiești căsătorită și nefericită sunt multe povești. Iar căsătorită ,nefericită și cu copii sunt și mai multe situații.
Unui copil îi alterezi ușor gândirea , îl poți spăla ușor pe creier. Știu asta din propria experiență de copil cu părinți divorțați. Ceilalti frati ai mei nu au reprezentat interes pentru parintii mei fiind prea mici,4 ani si 7 ani. Eu in schimb am fost între ei hopa mitică, fiecare dorind să se bucure de ajutorul pe care-l puteam oferi , având 14 ani,eram matură de mică ,hărnicuță foc și ascultătoare. Mama îmi spunea că dacă mă duc cu tata la partaj o să mă pună să muncesc nu-mi va da să mânănc,și nu o să se îngrijească de mine. Despre tata ce să zic, când a plecat de acasă mi-a spus că dacă nu merg cu el după divorț ,îmi va lua bicicleta Pegas. Și chiar așa a făcut. La judecător am răspuns cum mi-a zis mama”eu nu vreau să se despartă părinții, că vreau ca mama să aibă tată la copii”.Cred că a râs omul în sinea lui…
Iar tata oricum a plecat după ”iubirea vieții lui” si eu am rămas la mama, ingrijind de cei doi frați ai mei. A urmat o etapă grea a vieții mele , mama nereușind să fie prezentă,lipsită fiind de energie și suferind enorm după lipsa tatei. S-a îmbolnăvit tare rău stănd prin spital periodic până când am împlinit aproape de 20 de ani. Ani de chin și sforțări din partea mea, încercând să țin pe linia de plutire toată casa. Am învățat să gătesc , sa zugravesc, să merg la ședințele fraților mei, să -i spăl să calc ,să mă angajez să muncesc că bani nu erau deloc. Tata nu a trimis bani vreo 2 ani după divorț, aveam 14 ani când am mers la uzina tatei să ii pun să ne trimită pensia alimentară . Colegele lui tata de la personal mi-au spus ca sunt obraznică si că ce caut eu copil singur pe străzi vreau sa cersesc de la ei? Cam atat despre cum se pozitiona lumea pe vremea lui Ceausescu. Acum după 30 de ani când stau de vorba cu tata și îl întreb de ce nu ne trimitea pensia alimentară , îmi răspunde că și el avea nevoi, nu mai avea unde să stea, ce să mănânce…
În rest în copilăria mea mi-am dat voie să fiu copil, jucându-mă cu frații mei și protejându-i f. mult. Eram imaginativă scorneam tot felul de jocuri, cântam, recitam,îmi iubeam mult frații. Nu cred că ei au simțit lipsa tatălui nostru,fiind micuți , au trecut mai ușor peste tot. Eu în schimb resimțeam lipsa hainelor și a hranei.Invătam bine faceam sport si aveam prieteni cu care mă mai sfătuiam. Prieteni care mi-au rămas și acum alături.
Nu am simțit în copilărie ,iubirea părinților mei , amândoi fiind reci ,lipsiți de răbdare și afecțiune.Tata nu ne-a mai vizitat deloc, mama a fost bolnavă tot timpul. Mi-am creat încetul cu încetul o indiferență față de amândoi ca un scut de apărare, eu trebuind cumva să rezist să îmi cresc frații. Mă gândeam că pe părinții mei nu i-am auzit discutând niciodată despre ce înseamnă iubirea între soți,dacă știu să ofere sau nu siguranță copiilor. Lucru care pe mine m-a afectat f. mult, neavând de unde să îmi iau reperele. Am știut doar să ofer nu am cerut nimic am mers pe pilot automat toată copilăria mea, am fost mereu cu garda sus.De unde confirmari de unde iubire?
Variatiile iubirii 