Zborul și visele

Am tras concluzia că sunt fericită. Alfel nu aș visa întruna că zbor și nu m-aș trezi plină de viață adeseori.

Oricum de când eram mică știam în mare în ce direcții o voi lua și cam ce anume mi se va întâmpla. Am știut cumva că ni se descarcă în viața asta o cantitate de bine și o cantitate de mai puțin bine. Accept cu ușurință ce vine către mine,știu că am nevoie de acel lucru pentru a evolua. Și stau liniștită. Deși sunt hiperactivă ,mă domolesc imediat.

Sunt convinsă că am datorii de plătit altfel nu aș fi venit pe acest pământ. Și uite așa mă duc încetul cu încetul dinspre egoism înspre altruism. Plec de la centrarea pe alții și revin iară la mine.

Am plecat de la un job acum în plină pandemie, convinsă fiind că nu mai este locul meu acolo, angajatorii mei descurcându-se și singuri. Am fost bine câteva săptămâni alimentandu-mă cu energia mea interioară, realizând insa că poate am făcut un salt în gol fără parașută. Însă doar îngerii mei protectori îmi cunosc stările și cred că intră cumva în stare de alertă,nefiindu-le ușor cu mine. Gândurile mele sunt de multe ori zburdalnice,neadunate,prea puțin raționale,dar pline de iubire și drag pentru ce mă înconjoară.

În vis aseară eram supărată că nu aveam prăjituri, comentam că eu le-aș merita. Apoi deveneam copil,eram îmbrăcată în alb și zburam. Subconștientul meu lucrează că îmi este dificil fără activitate, însă sufletul meu zboară, convins fiind de multele alternative care așteaptă să le abordez. Dacă aș și reuși să le traduc în plan real și să înțeleg ce anume se dorește de la mine…

Și uite așa sufletul meu când sunt acolo sus cunoaște tot ,iar pe aici pe jos experimentează. Înțeleg că „sus” am planificat viața iar aici „jos” nu trebuie să mă victimizez. Sufletul știe că pe pământ trăiește o lume a iluziilor, unde permanent trebuie să accepte condițiile în care a venit. Am citit o carte genială, nu am cum să nu mă raportez la ea. Este scrisă de Robert Schwartz o găsiți aici. Sunt expuse cele două planuri ,planificarea înainte de naștere și experiențele în întrupare.

Privesc prin ”ochii” sufletului și renunț să mai privesc evenimentele din viața mea prin ”ochii minții”, este de ajuns să schimb un pic unghiul din care privesc și totul capătă sens.