Adică cum sindrom? Să nu fiu eu acolo să dau o mâna de ajutor? Că eu o să o fac oricum chiar dacă nu mi-o cere. Să dau sfaturi fără să mi se ceară. Eu pot să stau în stare de vigilența și alertă,pot salva și nu cer nimic în schimb. Alții nu pot, sunt victime! Eu văd soluții la problemele altora! Uite rolul pe care dacă-l joc sunt ridicată în slăvi! Sunt grozavă!
Întrebarea corectă este;Viața mea este complet lipsită de probleme? De ce vreau eu să îl salvez? Ce a declanșat în mine nevoia de a ajuta? Ce lipsuri am eu? Îți sunt eu superior ție? Ce așteptări am după ce împlinesc nevoia altuia, ce aștept de la el? Mă validează pe mine că îl ajut? Soluțiile mele sunt mult mai bune? Mă face să mă simt superioară?Adică focus pe mine în primul rând.
Am fost atinsă de acest sindrom,pentru că doream să fiu de folos, în substratul meu doream să fiu folositoare că așa mă învățase mama că trebuie să fiu un om de ajutor. Rădăcinile erau în copilărie. Îmi aduc aminte că cel mai jignită mă simțeam când mi se spunea că sunt rea. Aha, deci îmi căutam confirmări că sunt bună, nu vroiam să o supăr pe mama și îndeplineam cerințele celor din jurul meu, mă valorizăm prin ei. Mai târziu la maturitate nu puteam spune ”nu” când știam că pot ajuta chiar dacă deja conștientizăm că se profita de mine.
Mi-am luat-o de câteva ori pentru că multe persoane din anturajul meu îmi apasa pe butonul -milei ”Nu știu la cine să apelez”,-orgoliului ”Ce m-aș face fără tine”-ignoranței ”Nu găsesc nicio soluție”-dramatismului ”Și eu ce mă fac acum”
Dorește omul să iasă din situația respectivă? Pentru că noi salvatorii descărcăm o cantitate de fluid energetic care se duce unde nu este nevoie de el. Omul trebuie să ceară că să primească adică orgoliul lui să fie mai mic . Nu este normal să reparăm noi lecțiile lui de viață, singurel să treacă prin ele, așa te rafinezi ajungi să te cunoști. Fără plase de siguranță. Să nu îl discredităm punându-l în inferioritate. Este de apreciat că ai inițiativa că vrei să fii de ajutor, partea rea este că îi handicapezi pe ceilalți și îi lipsești de experiență creșterii atât de necesară evoluției noastre.
Din ceea ce am văzut eu ,majoritatea celor care doresc să fie salvați , rămân în nevoi, nu doresc cu adevărat să își rezolve situația, mai mult de atât devin agresori dacă mai departe nu te oferi cum i-ai obișnuit. Multe mame au sindromul salvatorului, adică ajung să impună că știu ele mai bine ce trebuie copilului ajuns adolescent. Ființa vrea să fie tratată că un OM adică vrea valorizată prin întrebări”Vrei copile să îți pun căciulă?”sau ”Ți-ar fi de ajutor umbrela?”. Nu îl mai salva, desigur că se poate inbolnăvi ACUM, însă toată viața va ține minte apoi să își ia umbrela și căciula .Eu lecția asta am înțeles-o greu și acum invadez pe fiul meu cu mâncare și îi cumpăr de îmbrăcat fără să îl întreb. Mda, nu a zis nimeni că este perfectă. Teoria o știu…
Salvator ești dacă; dai sfaturi fără să ți se ceară, impui soluțiile tale, discuți despre cum faci tu totul mai bine și mai repede, nu asculți ce dorește celălat și te repezi cu soluția, împrăștii cunoașterea ta fără să ți se ceară.
De ce să renunț la rolul de salvator ? Pentru că pot intră în rolul de persecutor foarte ușor”uite câte am făcut eu pentru el…”Pentru că îl infantilizez pe celălalt și îl voi lipsi de o experiență benefică pentru viața lui. Pentru că drumul este frumos să îl parcurgi mai ales singur, treptat, cu ajutorul experiențelor bune și rele. Poți susține conștient sau inconștient pe termen scurt ocazional , anunțând asta, dar doar atât. Sau putem face împreună odată și atât. Nu îi răpi celuilat experiența de a învața ceva. Transformă-te din salvator în susținător!
Și că să închei frumos; este ok să dai ajutor unei persoane căzute jos, într-o situație de viață și de moarte într-o situație de accident, poți suna la 112 dacă vezi o altercație. Atâta timp cât persoană va trăi după discuția cu ține, fii susținător, atât!
Variatiile iubirii 