Vom aborda prin intermediul acestui blog întâmplări din viață noastră, ne vom da singure răspunsuri atât cât ne-o permite propria experiență. Nu am pretenția că sunt cele potrivite nici că poate ajuta pe toată lumea.Vin așa la pachet cu ceea ce am cules din vasta mea experiență de trăitoare pe acest pământ. Subiectele vor fi de la cele obișnuite cum ar fi creșterea copiilor,slujbele noastre și ce ne oferă ele,căsnicie,spiritualitate etc.
Din copilaria mea
Eu sunt născută în București în zona sectorului 3,primele blocuri care s-au dat în folosință pe strada Râmnicu- Sărat. În spatele blocului meu era o biserica și un cimitir. Spun asta aducandu-mi aminte de poveștile pe care le nascoceam în căutare de senzații tari prin jurul blocului. În etapă aceea comunistă totul era paranormal, sfida logica.
Eu de mică am fost genul sportiv , tata ocupându-se mult de mine și ducându-mă la tot felul de activități , sperând să scoată din mine băiatul mult dorit,probabil. Alfel nu înțelegeam eu prea bine de ce eram ca la armata și trebuia să știu să fac orice pe plan sportiv. Alfel mi-a prins bine si am reușit să rămân sănătoasă ,am în continuare un psihic echilibrat și nu mă părăsește energia decât rareori.
Am avut o copilărie frumoasă plină de prieteni copii energici cu care stăteam muuult și bine prin cartier. Prietenii de atunci au fost cei care au rămas și acum,mă simt la fel de bine când vorbesc cu viitorul director care îmi aducea flori și cărți acasă, încercând timid să își descopere primii pași în a cuceri fetele. Sau cu cel de care-mi plăcea mie mult cel cu care jucam tenis. Deși acum sunt căsătoriți cu copii, soțiile lor au înțelepciunea să nu interzică dialogul nostru, înțelegând că din copilărie ne luăm reperele și avem nevoie să ne întoarcem aici din când în când,păstrând legătură cu copilul care am fost cândva.
Alergam mult pe biciclete , nu era traficul de acum, aveam usurinta in comunicare spuneam tot ce ne trecea prin cap, fara temeri sau regrete. Majoritatea aveam Pegasuri eu rezonez si acum cu acest brand.
Nu se găsea de mâncare și ne uzam mult căutând zone de unde să ne mai alimentăm. Dacă nu erau părinții mamei mele de la țară nu știu pe unde ne-am fi scos cămașa ,noi fiind trei copii, toți cu necesitățile noastre. Eram liniștiți față de alți copii, toleranți crescuți în bun simt și cu teamă de gura lumii. Așa ne educa mama ,, că ce-o să zică lumea’’. Să fim curați și deștepți la școală. Să nu o facem de rușine și să avem grijă de părinții noștri că deaia ne-au făcut să aibă cine le da o cană de apă. Așa gândea mama atunci , acum parcă încetul cu încetul nu mai crede asta,o simt mai reținută pe mama. Mama mea asprita de prea multele întâmplări din viață ei nu ajungea prea mult să se bucure de noi copii, noi solicitând-o mai mult decât putea ea duce. Eu fiind sora cea mare am fost ca un soț pentru mama ea așteptându-se de la mine la seriozitate , eu asfel nesimțind de fapt atașamentul și dragul de mamă care-și iubește copilul. Dar am crescut convinsă că așa-i peste tot și am urmat tot ce îmi spunea mama că pentru mine era sfânt.
Urme a lăsat copilăria prea formală și serioasă care am avut-o, eu nereușind până acum vreo 10 ani să mă detașez, mulți angajatori ai mei degeaba încercând să se împrietenească cu mine, la mine era ca la armata, concentrare maxima si slujba trebuia întâi făcută cu simt de răspundere. Greu îmi făceam prieteni datorită răcelii aparențe care-o afișăm. Eram dura doar așa țineam sub control întâmplările din viață mea. Mulți au vrut să îmi rămână în anturaj însă se loveau de un zid pus de mine. Eu mă simt bine singură. Sunt bine și împreună cu alții dar parcă-i prea multă bătaie de cap, câteodată. Deși mă văd extroverta și radiez când sunt între oameni nu simt nevoia să am prea mulți prieteni.
Dezleg imediat persoanele de la care nu simt acel flux normal de energie benefică care să circule între noi.Iar Doamne a făcut de așa natură încât nu mai am în jurul meu oameni decât care-mi sunt oglinzi. Și când simt răutate mă întorc către mine , mă întreb când am fost eu rea și repar. Cam așa simt ca se repara sufletele celorlați reparând intai propriul suflet. Rămânând în starea de prezența ,observandu-te ,lucrând cu tine în primul rând, și schimbarea se produce automat la toți cei din jurul tău. Nu vei mai ajunge să atragi ceea ce nu ești ci doar așa cum ești. Și atunci nu mai ești supărată pe nimeni căci știi că nu ai fi rezonat cu ei dacă tu erai bunătatea întruchipată. Nu este așa calea cea mai scurta?
Variatiile iubirii 